Copilaria mea, o copilarie ca in povesti

Am fost un copil fericit si ma bucur ca am avut parte de o copilarie ca in povesti. Mi-am petrecut-o in mare parte la bunica, la tara, o copilarie pe care nu cred ca o voi uita niciodata si pentru care vreau sa le multumesc in primul rand parintilor mei minunati, cei care au uitat de multe ori sa traiasca pentru ei si au ales sa isi dedice intreaga viata mie (inca o fac).

Eu la stadion impreuna cu tata

Uitandu-ma putin in trecut imi aduc aminte cu drag cum:
– ma jucam afara de dimineata pana seara toate jocurile copilariei
– am avut telefon fix pentru care ma certa mereu mama ca sunam la robot sa aflu cat este ceasul
– am avut o bicicleta Pegas cu care am batut toate campurile si dealurile posibile
– am stat seara pana tarziu „la drum”, la bunici, cu copiii din cartier
– am fost la pescuit la undita din trestie si la „pripon”
– am fugit pe furis la baie cu copiii din cartier
– am plecat in toate excursiile organizate de tata cu scoala
– am facut multe trasee montane impreuna cu mama si tata
– am ascultat povestile bunicii mele iarna la lumina sobei
– am fost la furat de piersici si ne-a alergat un mos nebun
– am mancat banane coapte pe sifonier si guma care se facea faina in gura
– am organizat noaptea de colindat si am numarat covrigi si mere pana dimineata
– ma dadeam cu sania pe ulita de dimineata pana seara
– am fost fascinat de joaca cu focul si era sa dau foc la casa
– am avut colectii de mii si mii de surprize si „finante”
– am spart galeti intregi de samburi de caisa la spatele casei
– am chemat toti copii de pe drum si am mancat impreuna toate bomboanele din pomul de Craciun
– am fost la cules la vie si la porumb unde distractia era cea mai mare
– mi-am construit prima tabara de pirati in curte cu coliba in care stateam cand ploua afara
– am mancat tone de corcoduse, caise verzi si alte verzituri
– am baut lapte cald, proaspat muls de la vaca
– am fost facut Soim al Patriei si am fost cel mai mandru de cravata
– am luat locul I la camin la concursul de fugiri ­čÖé
– mergeam sa luam pepeni de la gradina si ii ciocneam sa vedem daca sunt copti
– stateam pitulat in patulul de la vie si mai apoi in cel din curte
– ne bateam cu apa pe drum cu praful pana la oul piciorului
– alergam toata ziua desculti prin iarba si praful de pe drum
– ieseam dupa ploaie ca ciupercile si ne plimbam prin fluviul creat pe drum
– stateam cu tata noaptea in gradina si studiam constelatiile
– faceam buchetele mari si frumoase de flori de camp (imortele)
– faceam cazemate si tunele cu locasuri pentru bulgarii de zapada
– faceam oameni de zapada cu nas din morcov si carbuni in loc de nasturi
– faceam trambuline noaptea pe derdelus, turnam apa si dimineata saream pe ele
– ma plimbam cu nasul meu cu caruta si imi dadea sa conduc
– ma tragea bunica pe strada cu un „trocarici” facut din scanduri si rulmenti
– ma cara bunica in spate peste tot pe unde mergeam si mai apoi „gari-gari”
– fugeam pe strada de brezai sau cum se numeau la noi „olelei” ­čÖé
– faceam oale si figurine din pamantul imbibat cu apa de pe drum
– imi facea bunica un lighean cu varf de gogosi sau turta pe vatra
– coceam iarna gutui pe soba si le mancam aburinde
– aveam ziua porumbului in familie cand stateam pana seara sa il urcam in pod
– fugeam de frica in vecini cand se taia porcul de Craciun
– ascultam vara pe camp povestile mosilor din trecutul glorios
– ne duceam la pescuit cu mana si veneam cu traista de peste acasa
– faceam cu vecinul meu cate 100 de clatite si le agatam prin cuie la concurs de aruncari
– mergeam la bunici cu autobuzul (Rata) sau cu „ia-ma nene”
– umblam cu prastia in mana pe ulita si mai spargeam cate un geam din cand in cand
– imi faceam arc din lemn de dud si sageti din trestie
– stateam cocotat toata ziua in ciresii din fata casei unde aveam „post de veghe”
– ne duceam in fiecare primavara la padure sa adunam viorele si micsunele
– ne adunam cu fetele „din vale” la poarta si pierdeam noptile cu povesti
– ma bagam vara pe 30 de grade in casa si trageam un pui de somn cu plapuma pe mine
– ma duceam la matusa mea la gradina si mancam capsuni pana plezneam
… (va urma – pe masura ce imi aduc aminte)

Iar acum, de fiecare data cand citesc poezia lui Eminescu – „O, Ramai”, ma apuca un dor nebun de acea copilarie si realizez cu tristete, ca de as avea tot timpul din lume, nu as mai putea sa o simt sau sa o traiesc la fel.

Astazi chiar de m-as întoarce
A-ntelege n-o mai pot…
Unde esti, copilarie,
Cu padurea ta cu tot?

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.