Iata ca se poate recicla si la noi

In tarile dezvoltate reciclarea a devenit un cult, o chestie transmisa de parinti copiilor, pe care majoritatea chiar daca nu o inteleg la inceput, o iau ca atare iar autoritatile locale fac tot posibilul pentru a mentine aceasta mentalitate.

In urma cu cateva zile am fost iesit la cumparaturi si am ramas placut impresionat in momentul in care am intrat in Mega Image si am observat ca tubul pentru reciclat baterii de la intrare era plin ochi (pana acum cativa ani nu prea vedeai acele recipiente nici pe jumatate).

Deci iata ca se poate si daca stau sa ma gandesc bine, poate nu azi sau maine, dar in urmatorul deceniu cred cu tarie ca Romania are o sansa reala de a se ridica din groapa adanca in care se afla, iar noi o putem ajuta.

reciclare_baterii

Eu de exemplu am un borcan in bucatarie cu baterii consumate pe care in momentul in care se umple il golesc in tuburile din Mega Image sau IKEA. Am inteles ca exista foarte multe astfel de puncte de colectare a bateriilor, trebuie doar sa le cautati in jurul intrarilor din magazinele mari.

Cel mai simplu lucru pe care il putem face pentru a incerca sa schimbam mentalitatea celor din jur, este sa le explicam de ce este bine si „cool” sa reciclezi, iar in cazul in care calca pe bec, sa ii tragem de urechi 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.