Concediu pe partiile de schi din Straja

Daca tot am inceput anul cu o iesire pe partie si pentru ca inca simteam nevoia de a testa mai departe echipamentul cel nou, anul acesta am decis sa ne serbam zilele de nastere pe partiile din Straja (pentru ca varsatori si pentru ca prieteni).

vila-platoul-soarelui-straja-vedere

Zis si facut, ne-am facut rezervare din timp la Vila Platoul Soarelui si ne-am rugat insistent la Cel de sus sa avem zapada pentru a nu fi nevoiti sa ne dam pe iarba cu placa si schiurile sau sa facem gratare cu ele. Se pare ca ne-a ascultat, pentru ca am avut atat de multa zapada incat am reusit sa ramanem impotmoliti de cateva ori pe drumul de sub telegondola in incercarea de a ajunge in parcarea de sus si urcarea a fost mai mult in drift-uri controlate 🙂

Incalzirea fortata

Ningea ca in povesti, dar si in povesti, mai ales cele romanesti, trebuia sa trecem niste probe de foc pentru a ajunge la vila, care nu se afla chiar langa parcare ci la vreo 500m poate mai mult, de mers pe jos sau mai bine zis urcat. Marea surpriza neplacuta a venit in momentul in care cei de la vila ne-au spus ca de fapt nu mai au transport disponibil (puteau sa ne anunte si pe noi din timp) si ca s-a stricat „masinaria”, dar sa nu ne facem griji ca ne vor trimite ajutoare 🙂

Ajutoarele constau in vreo 3-4 baietandrii din sat care ar fi trebuit sa ne ajute pe noi cu „carca”, sa caram 3 portbagaje de masina pline ochi pana la vila. Nu am avut ce face pe moment, am injurat, am strans din dinti, am luat fiecare ce a putut duce si am inceput sa urcam impreuna cu ajutoarele, un drum anevoios la finalul caruia pot spune ca eram rupti de oboseala si dupa care ne-a luat aproximativ doua zile sa ne recuperam complet.

Vila Platoul Soarelui

Vila Platoul Soarelui este o vila draguta de 4 stele, curata si aranjata, cu 8 camere, pozitionata la baza partiei Platoul Soarelui, cu cantina proprie (la 5 metri distanta, in cladirea de vis-a-vis, Cabana Platoul Soarelui) si acces facil la teleschi. Privelistea este mirifica din orice camera (camerele sunt pe nivelele 1+2), iar la parter se afla un centru de inchirieri pentru echipamente de schi si snowboard.

vila-platoul-soarelui

cabana-platoul-soarelui-straja

Mancarea la cantina a fost foarte buna si era pregatita in bucataria proprie. Puteai cere atat lucruri din meniul standard cat si orice altceva iti poftea inima, la preturi decente. In pretul camerei care a fost de 240 de lei pe noapte, am avut incluse bonuri valorice de 100 lei/zi pe care le puteam folosi in cantina sau la bar.

Ce mi-a placut:

  • Locatia vilei este foarte ok, gen iesi din vila si sari direct pe partie.
  • Camere curate si baile peste nivelul asteptarilor (ar fi fost ok o perdea de dus).
  • Cuierul special de la usa sub care exista un calorifer (umerase cam putine).
  • Bonurile valorice (de fapt o lista deschisa la bar) care te scapa de umblat cu banii la tine. Te duceai la bar, comandai si treceai totul pe camera, iar la finalul zilei semnai pentru ce ai consumat pe parcursul zilei.
  • Personalul foarte prietenos de la bar si cantina *****
  • Vestiare cu cheie la parter pentru echipament (era cald si totul era uscat pana a doua zi, dar ar fi fost frumos ca suportii pentru booti si clapari sa fi avut un sistem minim de incalzire).
  • Reducere la teleschi (doar o parte, pentru ca in Straja trebuie sa stai mereu cu doua carduri in buzunar).
  • Mancarea foarte ok pentru o cantina si un bar destul de diversificat.
  • Televizor LCD si sitem audio in camera pentru cine considera util asa ceva, eu nu cred ca le-am pornit vreodata.
  • La fel si LED-urile in baie ce iti luminau cabina de dus (efect interesant).

Ce nu mi-a placut:

  • Organizarea lasa mult de dorit, iar cu putin efort nu as fi avut atat de multe „dar”-uri.
  • Partea cu drumul de la inceput pe care am reusit sa o rezolv personal la intoarcere cand am gasit prin intermediul unor cunostinte (multumiri Cezara & Razvan) un numar de telefon al unui tip care face transport in Straja si este foarte ok (40 lei pentru toata gasca cu o duba 4×4 in care au incaput toate bagajele). La plecare am vazut ca existau alte numere chiar in vila, dar bineinteles ca nu s-a obosit nimeni sa sune sau sa ne spuna despre existenta lor cand am avut nevoie.
  • Putin cam racoare in camerele de la etajul 2 dar a compensat geamul din tavan prin care puteam privi cerul 🙂 (pentru cei ce vor sa incerce, recomand camera 202).
  • Personalul de la centrul de inchirieri a fost sub orice critica. Am avut o problema cu o legatura la placa si cautam un surub mic pentru care eram dispus sa platesc, iar baietii m-au tratat practic cu fundul de parca le cerusem marea cu sarea. Problema am rezolvat-o la cabana Rustic din spate unde am gasit niste oameni extraordinari! Multe multumiri domnului Miani care ne-a dat toata lada cu scule si o bormasina 🙂 si Adrian pentru contact.
  • Inexistenta unui automat sau oricarei posibilitati de a cumpara ceva de baut sau rontait dupa ora 9-10 seara.

Per total, daca stau bine sa ma gandesc a fost chiar ok si as fi putut trece peste toate micile neajunsuri, daca domnisoara de la receptie ne-ar fi ajutat cumva cu acel transport (stiu, ma repet). Pentru ca i-as dori si dansei sa incerce sa care un troller plin ochi de 20-30kg plus echipamentul de schi in spate din parcare pana la vila ca un inceput perfect al unui concediu de relaxare.

Partiile de Schi din Straja

Destul despre cazare, sa trecem la lucruri mai importante cum ar fi partiile din Straja care desi sunt destul de scurte, ofera satisfactie oricarui impatimit al zapezii, indiferent daca este incepator sau avansat si o priveliste ametitoare ce te face sa te simti mandru ca esti roman si da, ai o tara superba.

partii-ski-snowboard-straja

Vila Platoul Soarelui se afla la baza teleschiului (6) respectiv partiei (VI) si de obicei acesta era punctul nostru de pornire pentru orice aventura 🙂 Partia (6) in schimb este foarte scurta si destinata incepatorilor (~400m).

In principiu, urcam cu teleschiul (VI) pana la capat, apoi coboram in lateral-stanga si apoi in jos spre Cabana Montana pe partia Constantinescu (3) sau pe drumul din padure. De aici luam alte urcari pentru a putea ajunge cu teleschiul (III) si (V) pana in varful Mutu (1722m).

Apoi toata ziua ne dadeam pe partia Mutu (5) sau pe cea mai tare alternativa, partia Canal (2) direct prin padure. Partia Canal este absolut superba si seamana cu un adevarat „pipe” natural, inconjurat de brazi dar cu dificultate destul de mare, pana la urma este o partie neagra. Singura problema serioasa pe Canal o reprezenta urcarea urata cu teleschiul (II) ce ne astepta la capatul ei, care avea portiuni de inclinare ce depaseau 45 de grade iar pentru o persoana de 100kg cu placa de snowboard, acest lucru reprezenta un adevarat challenge 🙂

vf-mutu-straja

partia-canal-straja-2015-top

partia-canal-straja-2015

partia-mutu-straja-2015

Am avut 5 zile superbe cu zapada, dintre care 2 cu pudra, 4 cu soare puternic si temperaturi foarte ok. Ne trezeam in fiecare dimineata in jur de 9, pana la 10-10:30 luam micul dejun, apoi ieseam pe partie pana in jurul orei 15:00 cand ne intorceam pentru pranz si un pui de somn bine meritat. Dupa somnic, ieseam din nou pe la ora 17:00 pana spre 21:00 noaptea pentru a ne bucura din plin de nocturna 🙂

Cand am plecat vineri, pe 13 Februarie, de ziua mea, soarele batea atat de puternic incat puteai sa stai in tricou pe partie. Sincer nu pot spune ca m-am ofticat prea rau pentru ca incepuse sa se aglomereze si am avut mare bafta pe drumul de intoarcere, pentru ca traficul masiv se mutase pe sensul opus.

Partile mai putin placute:

  • Telescaunul din varful Straja nu a functionat desi vremea era foarte ok.
  • Telegondola a fost absolut inutila pentru ca partia de sub ea, pe care m-am dat acum cativa ani de zile si care era foarte misto, anul acesta nu a fost amenajata deloc. Am facut o singura coborare pe ea si nu a fost foarte placuta, a fost plina de senzatii tari romanesti 🙂 Nu inteleg de ce, dar presupun ca primarul are ceva combinatii cu particularii de sus de la teleschi, altfel nu inteleg.
  • Cu snowboard-ul este extraordinar de greu cand trebuie sa te bazezi doar pe teleschiuri un concediu intreg, doare.

Ce regret cel mai mult este faptul ca zona este absolut superba iar statiunea Straja ar avea un potential enorm daca cineva ar investi cu cap intr-o infrastructura solida. Mai ales daca autoritatile s-ar implica mai mult si oamenii nu s-ar mai gandi la profit „peste noapte”.

Oricum a fost un concediu frumos, in care ne-am relaxat si ne-am bucurat din plin de zapada. Dar nu cred ca o sa ma intorc curand daca nu vor da drumu la partia de sub telegondola, pentru ca o saptamana de teleschi este mult prea mult pentru mine.

noi-doi-la-un-ceai-platoul-soarelui

Toate fotografiile din articol sunt facute cu noul meu Samsung Galaxy Note 4 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.